La multi ani, Romania!

 

 

„Manhattan” – O explozie urbană din metal, memorie și haos controlat

de Claudiu Oteleanu

    Există lucrări care vorbesc în șoaptă. „Manhattan”, a lui Călin Nițu, nu e una dintre ele.
Aici avem de-a face cu o lucrare care țipă, pulsează, trăiește, și o face din materiale pe care civilizația urbană le aruncă fără să se gândească vreo clipă la potențialul lor estetic. 

Artistul transformă rebutul în revelație, fierul în vibrație, iar metalul în poezie brutalistă.

    De la primul contact vizual, îți sare în ochi arhitectura organică a lucării: o „pădure” de holșuruburi ridicată vertical, ca un skyline newyorkez, emergent dintr-o mare haotică de forme rectangulare – carcase de casete audio, piese moarte din epoca analogică. 

    Este un Manhattan în miniatură, dar făcut din memorie, din zgomot, din praf și din istoria unei epoci care a învârtit banda magnetică cu aceeași viteză cu care lumea de azi învârte algoritmii.

Materialele – aruncați de lume, recuperați de artă

Ceea ce alții au aruncat, Nițu adună și reîncarcă simbolic:
– carcase de casete audio, relicve ale unei memorii afective;
– holșuruburi, șuruburi grele, cu vârfurile ridicate ca niște zgârie-nori gata să sfâșie cerul;
– cuie și elemente metalice, reînsuflețite într-o compoziție care transformă mecanicul în biologic;
– straturi de vopsea turnate prin tehnica „aruncării”, care dau dinamism, violență cromatică, viață.

    Roșul țipă, negrul adâncește, verdele pulsează, iar albul din fundal ține totul într-o tensiune aproape electrică. E o explozie de Jackson Pollock trecută printr-o minte arhitecturală și un suflet metalic.

O lucrare despre verticalitate, rănire, renaștere

    Holșuruburile sunt la fel de mult clădiri cât sunt și spini, arme, turnuri, speranțe sau amenințări. Manhattan-ul lui Nițu nu e doar o replică urbană, ci o metaforă a lumii moderne:

• verticala care domină,

• agresivitatea orașului,

• presiunea,

• ambiția,

• strălucirea,

• prăbușirea potențială.

    E un oraș care crește din ruinele propriei memorii tehnologice – casetele. Sunetul devine zgârie-nori, ritmul devine arhitectură, iar haosul devine ordine estetică.

Un obiect care nu se privește, se simte

Din laterale, din detaliile fotografiilor, vezi cum lumina se joacă pe filetele șuruburilor. 

Ele devin fibra unei lumi care clipește, respiră și aproape că vibrează.
Privită de sus, lucrarea e o hartă.
Privită din față, e o junglă metalică.
Privită din lateral, e un avertisment.

„Manhattan” este un oraș ridicat din resturi.
Exact cum sunt, de fapt, toate marile orașe ale lumii.

                                                Manhattan - Calin Nitu

Paraclisul Maicii Domnului de pe Tâmpa – un proiect pentru Brașovul ultimilor 15 ani

Eu duc mai departe steagul. Paraclisul Maicii Domnului de pe Tâmpa – un proiect pentru Brașovul ultimilor 15 ani

    Există momente în care istoria unui oraș nu se măsoară în ziduri, ci în oameni. În viziuni, în încăpățânarea de a nu lăsa ideile mari să moară, chiar și atunci când ele sunt uitate sau ignorate.

    Un astfel de moment s-a născut în 2010, atunci când Brașovul a proclamat-o oficial pe Sfânta Maria drept Ocrotitoarea spirituală a orașului. Continuarea firească a acelui pas a venit în 2013, când presa scria despre inițiativa construirii unui Paraclis al Maicii Domnului în Grota de sub vârful Tâmpei, chiar în spatele literelor care veghează municipiul.

    În memoriul de atunci — publicat în ziarul Adevărul  — se vorbea limpede despre o datorie morală: amenajarea Grotei Fecioarei, igienizarea zonei, transformarea întregului ansamblu într-un spațiu de rugăciune, pelerinaj și cultură, un reper pentru brașoveni și pentru turiști.
Un loc demn de ocrotitoarea orașului.

    Dar proiectul a fost lăsat să adoarmă. Au trecut ani, administrații, priorități schimbate. Grota a rămas în paragină, iar ideea unui paraclis — în aer.

    Asta până acum.

2024 – anul în care proiectul revine în forță

La 7 mai 2024, mai multe organizații civice și culturale — ASTRA Brașov, Asociația Aurel A. Mureșianu, Asociația Luptătorilor din ’89, Societatea Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu” — au semnat un Protocol de colaborare, în care primul obiectiv, înscris negru pe alb, este exact acesta:

Amenajarea Grotei Fecioarei de la baza stâncii de pe vârful Tâmpei într-un Paraclis consacrat Sfintei Marii, Ocrotitoarea spirituală a Brașovului.

 

Este o promisiune civică, morală și culturală.

Este un angajament public.

Și este și un moment de continuitate.
Pentru că noi — cei care mai credem în Brașov, în identitate și în rădăcini — nu lăsăm proiectele mari să moară.

De ce preiau eu steagul

    Pentru că fac parte dintre cei care nu privesc orașul doar ca pe un decor. Pentru că  simt — ca scriitor, ca jurnalist, ca brașovean — că acest proiect nu este doar o idee frumoasă, ci o obligație morală.

    Paraclisul de pe Tâmpa nu este despre religie impusă.
Este despre identitate.
    Este despre curățarea și respectarea unui spațiu pe care îl vizitează mii de oameni pe an.
    Este despre imaginea orașului.
Este despre a lăsa ceva în urmă.

În 2013, presa întreba: 

„Va avea succes un astfel de loc de rugăciune?”
Astăzi, răspunsul îl dăm noi.

Ce urmează

În perioada imediat următoare, voi începe:

• discuții cu Primăria Brașov,

• adresă oficială către Consiliul Județean,

• reactivarea grupului de inițiativă,

• centralizarea documentelor istorice din 2010–2024,

• un apel public pentru voluntari, sponsori și arhitecți care vor să intre în proiect,

• un demers oficial către Agenția pentru Protecția Mediului privind statutul rezervației naturale.

Paraclisul nu este o dorință. 

Este o continuitate.

Brașovul are nevoie de acest loc

Are nevoie pentru sufletul orașului.
Pentru turiști.
Pentru cultura locală.
Și pentru memoria unui demers început de oameni care au crezut în ceva mai mare decât ei.

Eu sunt unul dintre cei care duc acum mai departe steagul.

Și nu mă opresc!

"Paraclis al Maicii Domnului 8 mai 2013 pe Tâmpa" , articol din ziarul Adevarul

Claudiu Oteleanu